Va redam Comunicarea primita din partea Casei de Avocatura Galca referitor la Deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind recursul in interesul legii, precum si COMUNICATUL nr. 44 din 09.11.2011 al Departamentului Juridic care expliciteaza aceasta procedura:
"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Biroul de Informare şi Relaţii Publice
C O M U N I C A T
În şedinţa din 12 decembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de 2 recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:
Decizia nr.28 în dosarul nr. 27/2011.
Respinge, recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 3201 alin.1 şi 7 din Codul de procedură penală, cu privire la momentul procesual până la care sunt aplicabile prevederile referitoare la procedura de judecată simplificată.
Obligatorie, potrivit art.4145 alin.4 din Codul de procedură penală.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2011.
Decizia nr.29 în dosarul nr. 29/2011.
Respinge recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiile de conducere ale Curţilor de Apel Braşov, Cluj, Craiova şi Galaţi privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr.119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţie, referitor la recalcularea pensiilor prevăzute de art.1 din lege.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2011.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Purtător de cuvânt al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
judecător Georgeta Barbălată"
COMUNICATUL nr. 44 din 09.11.2011
"PROCEDURA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII
Recursul în interesul legii (RIL) este o procedură juridică, cuprinsă în art. 329 din Codul de procedură civilă și are ca scop interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești. Motivarea RIL apare ca urmare a soluționării în mod diferit a unor probleme de drept de instanțele judecătorești naționale.
RIL este soluționat de Inalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) la sesizarea procurorului general de pe lângă ICCJ, printr-un complet format din min. 20 de magistrați ai ICCJ, urmând ca acesta să se pronunțe printr-o decizie.
Deciziile au caracter obligatoriu pentru viitor pentru toate instanțele de judecată, care soluționează cauze de speța care face obiectul RIL. Deciziile sunt obligatorii pentru instanțe de la data publicării deciziei în M.O. al României, Partea I.
În data de 13.10.2011 a.c., ICCJ a fost sesizată cu RIL de către procurorul general de pe lângă Parchetul ICCJ din oficiu și la solicitarea colegiilor de conducere ale Curților de Apel Craiova, Brașov și Cluj, având ca obiect statuarea elementelor de drept privind aplicarea unitară a Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Promovarea RIL este motivată de faptul că în aplicarea Legii nr. 119/2010 instanțele de judecată sau pronunțat în mod diferit, în sensul că unele instanțe au admis acțiunile și s-au pronunțat pentru anularea deciziilor de recalculare a pensiilor, iar altele au respins acțiunile promovate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor,.
Și în cazul membrilor de sindicat, care au contestat deciziile de recalculare, modul de soluționare a fost diferit. Un sumar al acestora arată astfel: 2489 de sentințe sunt în favoarea colegilor noștri, cu admiterea acțiunilor, din care 233 au rămas definitive și irevocabile cu consecința anulării deciziilor de recalculare; unele acțiuni au fost declinate la Tribunalul Municipiului București; alte acțiuni au fost respinse, urmând a se promova recurs la curțile de apel.
Decizia care urmează a fi pronunțată de ICCJ în cadrul acestui RIL va afecta direct procesele pe care le avem pe rol la tribunalele județene sau curțile de apel.
Sentințele pronunțate până în prezent, care au devenit DEFINITIVE si IREVOCABILE, NU SUNT INFLUENȚATE de decizia ce va fi pronunțată de ICCJ. Vor fi influențate numai acele contestații care sunt în curs de judecată sau vor intra pe rolul instanțelor.
RIL urmează a fi dezbătut în data de 12.12.2011. Asupra modului în care se va pronunța ICCJ vă vom informa deîndată ce vom intra în posesia pronunțării.
În situația în care se admite RIL așa cum a fost promovat de Koveși L., Casa de avocatură Gâlcă, ne va comunica procedura și documentele necesare pentru un process la CEDO.
Sesizarea CEDO cu cauzele noastre se face în termen de 6 luni de la pronunțarea deciziei ICCJ.
DEPARTAMENTUL JURIDIC"
BO/F2S3
marți, 13 decembrie 2011
INVITATIE DE CRACIUN
Va invitam cu drag luni, 19 decembrie 2011, orele 18:30, la RIN Grand Hotel- Sala Bucuresti,
(Strada Vitan - Barzesti nr.7D, langa Targul Auto), sa ne bucuram impreuna de
SPIRITUL CRACIUNULUI, la un concert sustinut de VICTOR SOCACIU.
Intrarea este gratuita, pe baza de inscrieri (tabel nominal).
Va rugam sa confirmati participarea dumneavoastra pana la data de 15 decembrie 2011, orele 12:00
la Secretariatul filialei, la numarul de telefon : 0736.600.988 sau prin e-mail, la adresa: scmdf2s3b@yahoo.com.
Biroul Operativ al Filialei 2 Sector 3
(Strada Vitan - Barzesti nr.7D, langa Targul Auto), sa ne bucuram impreuna de
SPIRITUL CRACIUNULUI, la un concert sustinut de VICTOR SOCACIU.
Intrarea este gratuita, pe baza de inscrieri (tabel nominal).
Va rugam sa confirmati participarea dumneavoastra pana la data de 15 decembrie 2011, orele 12:00
la Secretariatul filialei, la numarul de telefon : 0736.600.988 sau prin e-mail, la adresa: scmdf2s3b@yahoo.com.
Biroul Operativ al Filialei 2 Sector 3
luni, 21 noiembrie 2011
A N U N T manifestatie publica
In data de 22.11.2011 incepand cu ora 1o,00,asociatiile pensionarilor desfasoara in Piata Victoriei,in fata muzeului Grigore Antipa, o manifestatie de protest privind inghetarea pensiilor si reducerea cheltuielilor privind asistenta sociala in perspectiva anului 2012.Membrii filialei sunt chemati sa participe in calitate de pensionari, in sprijinul acestei activitati.Manifestatia este autorizata de Primaria Generala Bucuresti.Din partea sectorului 3 coordonatori sunt d-nii Marcu,Pascu si Sitaru de la Clubul seniorilor sectorului 3.
UNITATE ! biroul op.f2s3Bucuresti
UNITATE ! biroul op.f2s3Bucuresti
duminică, 20 noiembrie 2011
ANUNT!
In data de 21.11.2011 ora 12.00 la sediul P.S.D. si al filialei S.C.M.D. sector 5,(sos.Alexandriei nr.88- statia Teius)se desfasoara o consfatuire publica pe teme de actualitate sociala,financiara si politica.Membrii filialei sunt invitati sa participe la aceasta activitate in mod activ.
UNITATE! Biroul op.F2S3Bucuresti.
UNITATE! Biroul op.F2S3Bucuresti.
miercuri, 2 noiembrie 2011
ANUNT SEDINTA FILIALA
Miercuri,25.04.2012 la ora 17.00,la sediul SCMD din b-dul Poligrafiei nr.4 se desfasoara sedinta filialei pentru expunere recapitulativa si informare actualizata, juridica.actualitatea sindicala,vizare legitimatii,plata cotizatiei restante ptr.2012,probleme organizatorice.
In data de 28.03 2012,in functia de secretar al filialei 2 sector 3 a fost aleasa prin vot, d-na col(r)ec.Alexe Niculina,careea-i dorim succes in activitate.
Multumim pe aceasta cale,d-nei col.(r)ec.Oprea Sorina,pentru activitatea depusa privind infiintarea,organizarea si functionarea in conditii optime a filialei noastre.Mentionam ca d-na Oprea S. a demisionat din functia de secretar filiala din motive obiective.
UNITATE SI IZBANDA ! b.op.f2s3Buc.
In data de 28.03 2012,in functia de secretar al filialei 2 sector 3 a fost aleasa prin vot, d-na col(r)ec.Alexe Niculina,careea-i dorim succes in activitate.
Multumim pe aceasta cale,d-nei col.(r)ec.Oprea Sorina,pentru activitatea depusa privind infiintarea,organizarea si functionarea in conditii optime a filialei noastre.Mentionam ca d-na Oprea S. a demisionat din functia de secretar filiala din motive obiective.
UNITATE SI IZBANDA ! b.op.f2s3Buc.
miercuri, 5 octombrie 2011
CATRE MEMBRII FILIALEI
Veniti,vineri 07.10.2011,ora 10.00, alaturi de S.C.M.D. si aliatii sai,la miting,cu ocazia Zilei Muncii Decente .Activitatea este aprobata de Primaria Generala,si se va desfasura pe platoul din fata U.N.Ap.(Academia Militara).Membrii filialei sunt rugati sa se grupeze la benerul "sector 3".
UNITATE! b.op.f2s3Buc.
UNITATE! b.op.f2s3Buc.
luni, 3 octombrie 2011
ANUNT !
Marti,04.10.2011,la ora 17.00,la sediul S.C.M.D. din b-dul Poligrafiei,in sala filialelor,se va desfasura sedinta filialei 2 sect.3 Buc.,pentru informare generala,juridica,validare delegatie pentru Consiliul Reprezentantilor la Alba Iulia,achitare cotizatie,vizare legitimatii,aspecte organizatorice si altele.
Precizam ca marti,04.10.,la ora 16.00,(acces pe la intrarea S1 dinspre Parcul Izvor incepand cu ora 15,00)la Comisia de aparare,ordine publica si siguranta nationala este organizata o intalnire cu d-na deputat Alina Gorghiu si altii,cu rezervistii militari,ce au propuneri concrete,pentru initiativa legislativa in domeniu.Pentru precizari si participare individuala ,legatura cu d-na Bogdan la tel.0729806313.
b.op.f2s3Buc.
Precizam ca marti,04.10.,la ora 16.00,(acces pe la intrarea S1 dinspre Parcul Izvor incepand cu ora 15,00)la Comisia de aparare,ordine publica si siguranta nationala este organizata o intalnire cu d-na deputat Alina Gorghiu si altii,cu rezervistii militari,ce au propuneri concrete,pentru initiativa legislativa in domeniu.Pentru precizari si participare individuala ,legatura cu d-na Bogdan la tel.0729806313.
b.op.f2s3Buc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


